Marturisirea unui pelerin despre lucrarea plina de har a Rugaciunii lui Iisus, cunoscuta mai ales sub numele de Marturisirea unui pelerin sau Pelerinul rus a vazut lumina tiparului in Rusia, catre anul 1870. O alta editie, de data aceasta mai ingrijita si continand adaugirile unei persoane avizate, a fost publicata in 1881 la Kazan. Cartea a fost degraba reeditata, dupa care a circulat pe intreg teritoriul imperiului tarist, pana la Revolutia din 1917.
In privinta spiritualitatii rasaritene sunt de notat doua tendinte: mai intai, accentul pus pe ceea ce Ioan Scararul (sec. al VII-lea) numea "lucrarea linistii", isihia, singuratatea si pacea sufletului, detasarea de cele lumesti; apoi rugaciunea neincetata, insufletita de trezvia inimii. Inca de la inceputurile monahismului se va face simtita tendinta de a inlatura din rugaciune multimea cuvintelor, caci, spun Parintii pustiei, acestea nu fac decat sa te imprastie. Astfel ca odata cu Marcu Ascetul (sec. al IV-lea) asistam la o miscare progresiva spre "rugaciunea de un singur cuvant" (monologhia), "rugaciunea lui Iisus", repetata continuu, prin care se realizeaza pomenirea neincetata a lui Dumnezeu. "Intelectualismul" lui Evagrie Ponticul si accentul sau platonician - in care intelectul purificat, intors la starea sa originara, devine "locul lui Dumnezeu" - se estompeaza treptat in fata "prezentei inimii".
In decursul timpului, isihasmul athonit se va orienta din ce in ce mai hotarat spre rostirea continua a "rugaciunii lui Iisus". Aceasta traditie spirituala care, sub influenta marilor contemplativi (Diadoh al Foticeei, Nichifor Singuraticul, Grigorie Sinaitul, Grigorie Palama etc. - ca sa amintim doar cateva nume) se constituie incepand cu secolul al V-lea in manastirile din Rasarit, va acorda inimii un rol central. Considerata lacas al inteligentei si intelepciunii, inima trebuie inturnata doar catre Dumnezeu. De aceea ea va fi hranita necontenit cu rugaciunea amintita inca din sec. al VI-lea de Sf. Ioan Scararul: "Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!" Aceasta importanta schimbare de accent va marca si inceputul perioadei de inflorire a monahismului rus din secolul al XIV-lea (vezi Serghei din Radonej, spre exemplu.)
Sa mai amintim ca monahul nu se limiteaza doar la rostirea rugaciunii ci aceasta este intotdeauna asociata cu practica tuturor virtutilor si luminata de dragostea pentru Dumnezeu.
*
Tocmai aceasta este experienta pe care incearca sa ne-o transmita pelerinul prin Marturisirea sa. El poarta in traista, drept hrana buna la toata vremea, doua carti: Sfanta Scriptura si Filocalia. Prima il intareste in credinta, cealalta ii este indrumar spiritual. Acolo afla el o sursa inepuizabila de inspiratie evanghelica, puterea de a duce o viata plina de renuntari, de detasare de cele lumesti; cartile acestea ii nutresc dorinta fierbinte de unire cu Dumnezeu prin harul lui Iisus Hristos.
El ne spune ca viata se cere traita in respectul poruncilor divine, ca invataturile Sfintilor Parinti nu sunt harazite unor sterile dispute teologice ci pentru sporirea fiecaruia in lucrarea cea buna, ca faptele pe care le savarsim trebuie subsumate dorintei de desavarsire spirituala.
Insa exemplaritatea vietii sale rezida mai ales in aceea ca el ajunge sa intruchipeze cuvantul Traditiei, si astfel Marturisirea sa nu ramane doar o simpla scriere in vasta literatura rusa de inspiratie religioasa ci marturia vie a unui intreg curent de innoire spirituala, un manual de "traire in duh" o "arta de a trai".
Cuprins
Notita introductiva 5
PRIMA POVESTIRE 7
A DOUA POVESTIRE 19
A TREIA POVESTIRE 47
A PATRA POVESTIRE 51
A CINCEA POVESTIRE 81
A SASEA POVESTIRE 126
A SAPTEA POVESTIRE 160
