„Nu trebuie să fii profesor, inginer sau arhitect ca să poți evolua spiritual. În domeniul acesta nu este nevoie de vreo pregătire, trebuie să dorești, să cauți, să insiști, să muncești, perioadă în care se deschid încet căile și vei începe să înțelegi, să vezi cu adevărat, să iubești și așa vei evolua.
Ne naștem cu arhetipuri sau programe pozitive, dar prin educație apar complexele. Aceste programe negative au apărut în ființa noastră prin încălcarea legilor divine. Devierea comportamentală nu ar fi apărut dacă ar fi existat comunicarea cu divinitatea. Decăderea accentuându-se, omul a pierdut legătura cu divinitatea și astfel a apărut suferința. Omul confundă acum suferința cu lipsurile materiale, lipsa iubirii cu insatisfacțiile, cunoașterea cu știința.
Pentru cunoașterea legilor firii și pentru a nu mai încălca cele 10 porunci care sunt legi civice suntem obligați să evoluăm spiritual, să căutăm înălțimea, lumina, adevărul și iubirea universală, superioară, divină” Liviu Andronovici