STOC EPUIZAT
Sub acest titlu sunt reunite cateva din scrierile capitale ale lui Ibn Arabi, „cel mai mare dintre invatatii Islamului”:
1. “Tainicele adevaruri ale Alchimiei fericirii” este un tratat de ezoterism in care autorul, inspirandu-se din faimoasa tema a mi’raj-ului Profetului Muhammad, descrie transfiguratiile sufletului in ascensiunea lui la ceruri, printre lacasuri paradisiace si universuri invizibile. Cautarea initiatica a Desavarsirii spre care tind adeptii Marii Opere sub conducerea unui „Trimis”, urmeaza o cale modelata in mod ideal pe mi‘raj ul Profetului. Prin cuvantul mi‘raj se desemneaza „Urcarea la cer” traita de profetul Muhammad intr-o noapte de extaz, in timpul careia a fost rapit in ceruri si condus de Gabriel, arhanghelul Revelatiei, de la Mecca pana la Templul Ierusalimului ceresc situat in al saptelea cer. Aceasta prima faza a „calatoriei nocturne” l-a condus pe Profet prin sapte sfere ceresti (ceruri esoterice ale sufletului), unde s-a intalnit rand pe rand cu „spiritele” profetilor care l-au precedat in ciclul Revelatiei. Acestia sunt: Adam, Iisus, Ioan Botezatorul, Idris, Aaron, Moise si Avraam. O a doua faza, asupra careia traditiile sunt mult mai discrete, va transporta spiritul Profetului de la „lotusul Limitei”, unde se va desparti de ingerul Gabriel, pana la pragul Tronului divin. O a treia faza, desemnata ca „ascensiune pur inteligibila”, il va conduce pana la „telul ultim” al viziunii teofanice. Filosofii si misticii Islamului au meditat profund asupra acestei teme si unii au consemnat in scris povestea propriului lor extaz. Ibn ’Arabi face parte din aceasta elita de vizionari care pot sa vorbeasca din experienta; el a scris doua admirabile povestiri in care nareaza propria sa ascensiune. Povestirea de fata reprezinta versiunea sa „hermetista”; unul din elementele originale este punerea in scena a doi pelerini, lucru extrem de rar. Primul, desemnat ca „adept”, este un credincios cu inima curata si sincera, avand deplina credinta in „Trimisul” care isi asuma pentru „prietenii lui Dumnezeu” aceeasi functie iluminatoare si initiatica pe care ingerul Gabriel a avut o pe langa profetul Muhammad. Iata de ce adeptul este primit succesiv de „entitatile spirituale” ale celor sapte profeti, care il vor instrui asupra misterelor Opus-ului. Al doilea pelerin, numit „teoreticianul” refuza sa-l urmeze pe Ghidul providential care, doar el singur, il poate conduce pe „scara celesta” in prezenta profetilor. Sub infatisarea unui savant teolog, dar de un rationalism extrem, el este un sceptic si de aceea nu poate admite necesitatea Calauzei. De asemenea, de indata ce se deschide „Poarta cerului acestei lumi” (inceputul mi‘raj-ului sufletului), lucrurile iau o intorsatura proasta pentru teoreticianul care neaga „semnele divine”. El este primit in sferele celeste de „entitatile spirituale” ale celor sapte planete, si nu de catre spiritele profetilor, asa cum se intampla cu tovarasul sau, adeptul. Calea este fara iesire si in loc sa guste din „alchimia fericirii”, el experimenteaza in sufletul sau „alchimia nefericirii”. Mi‘raj-ul este o viziune eshatologica anticipata a destinului ce il asteapta pe om in „lumea cealalta” si care determina optiunea sufletului aici, pe pamant. Tratatul ridica problema arzatoare a legaturilor dintre experienta mistica si opera alchimica; de aceea el a servit drept baza pentru cei interesati sa descopere „hermetismul” in gnoza lui Ibn ‘Arabi. Autorul insusi va marturisi: „Eu cunosc alchimia pe calea revelatiei intuitive si nu prin intermediul cunostintei dobandite.”
2. “Cartea contemplatiilor” (Mashahid al asrar al qudsiyya - Contemplarea sfintelor Taine ca rasarit al luminilor divine). Desi este posibil ca tratatul acesta sa se numere printre operele de tinerete ale lui Ibn ’Arabi, reprezinta fara indoiala o lucrare majora a literaturii mistice. A fost compus in Andalusia, in 1194. Consta din patrusprezece viziuni, sub forma unor dramatice conversatii cu Divinul, presarate cu episoade vizionare. A fost redactat intr un stil asemanator celui folosit de al Niffari, faimosul sfant irakian din secolul X, in tratatul sau Mawaqif. Aceste contemplatii sunt pline de uimitoare dezvaluiri cu privire la natura existentei, la relatia noastra cu Realitatea, si la calea de a dobandi adevarata fericire. Tratatul despre Unitate (Risalat ul Ahadiyan), o scriere a carei datare starneste inca dispute. Tratatul a fost tradus pentru prima oara intr-o limba occidentala (franceza) de Abdul Hadi, in 1911. Textul nu aminteste prin caracteristicile sale nimic din celelalte lucrari ale lui Ibn ’Arabi, motiv pentru care paternitatea i-a fost negata de unii critici. Este o lucrare despre Fiinta in care autorul se dovedeste un partizan hotarat al monismului metafizic. Motivul central al scrierii il constituie un celebru hadith atribuit profetului Muhammad: „Cine isi cunoaste sufletul (adica pe sine insusi) cunoaste pe Domnul sau”.
