Cînd te minunezi să întîlnești copii care triumfă asupra celor mai cumplite încercări.
Mirarea nu datează de ieri, de azi. Întotdeauna oamenii sunt uimiți în fața copiilor care au depășit nenorocirile și și-au clădit o viață decentă în ciuda lor. Se „minunează” pentru că acești micuți au „triumfat” asupra unei imense „suferințe”. Minunea și suferința sînt deja asociate. Cît despre sentimentul de triumf, pentru ca el să ajungă în spiritul victimei, trebuie ca aceasta să fi avut timpul să scrie mai multe capitole din povestea sa pentru ca, întorcîndu-se în trecut, să poată să-și dea seama că a învins.
Și totuși, chiar în momentul agresiunii, există deja un sentiment amestecat de suferință și de speranță. Copilul visează: „Într-o zi am să mă salvez... Într-o zi mă voi răzbuna... le voi arăta eu lor...”, și plăcerea visului, combinată cu durerea realității, îi permite să o suporte.
Despre autor
Boris Cyrulnik, etolog și neuropsihiatru francez, relatează în lucrarea sa, O minunată nefericire, concluziile la care a ajuns în urma cercetărilor asupra conceptului de reziliență, această uimitoare capacitate a ființei umane de a depăși traumele și rănile emoționale cele mai cumplite: boală, doliu, viol, tortură, război… Bazîndu-se pe multitudinea de cazuri reale studiate atît în cabinetul său de psihoterapie, cît și în misiunile în străinătate – Bosnia, Cambogia, Brazilia, Rusia – autorul ne explică modul în care, și în încercările cele mai odioase, oamenii pot să triumfe și să aibă o viață normală datorită abilităților căpătate în copilărie.
