Titlul cărții "Cântecul păsării" ne duce cu gândul la copilărie, la acele momente din viață când toate lucrurile ne par simple și firești, așa cum ar trebui să fie și acum. Căci, așa cum spunea Anthony de Mello "adevărul este ascuns chiar de el însuși".
Fragment din carte
Noi suntem trei, Tu ești trei
Când nava sa a făcut un popas de o zi pe o insulă îndepărtată, episcopul s-a hotărât să își folosească acest interval de timp în modul cel mai profitabil cu putință. A început să se plimbe pe plajă și a întâlnit trei pescari care dădeau la pește. Intr-o engleză stricată, aceștia i-au spus că au fost creștinați de misionari încă cu câteva secole înainte.
Noi, creștini! i-au spus ei cu măndrie, arătând unii către ceilalti. Episcopul s-a arătat impresionat. I-a întrebat atunci dacă au auzit de Rugăciunea Domnului. Nu auziseră. De data aceasta, episcopul a fost șocat.
Atunci, ce spuneți atunci când vă rugați?
Ne ridicam ochii spre cer și ne rugăm astfel: „Noi suntem trei, Tu ești trei, ai milă de noi”.
Episcopul a rămas revoltat de primitivismul rugăciunii și de erezia pe care o conținea ea. De aceea, și-a pierdut întreaga zi încercând să-i învețe Rugăciunea Domnului. Pescarii nu aveau o memorie prea grozavă, dar și-au dat osteneala, și înainte de plecare, episcopul a avut satisfacția de a-i auzi spunând Rugăciunea de la un cap la altul, fără greșeală.
Cateva luni mai târziu, nava sa a trecut din nou pe lângă insulă. In timp ce își recita pe punte rugăciunea de seară, episcopul și-a amintit cu plăcere de cei trei oameni care învățaseră să se roage, grație eforturilor sale pline de răbdare.
Subit, el a văzut o rază de lumină care se apropia de vas. Spre uluirea lui, în mijlocul ei a zărit trei persoane care mergeau pe apă. Capitanul a oprit nava și toată lumea s-a adunat să vadă minunea.
Evident, erau cei trei pescari ai episcopului.
Sfinția ta, au exclamat ei, am văzut nava cu care călătorești si ne-am grăbit să venim la tine.
Dar ce doriți? i-a întrebat episcopul, încă nevenindu-i să-și creadă ochilor. Sfinția ta, ne pare foarte rău, dar am uitat rugăciunea corectă. După ce spunem: „Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, facă-se voia Ta…”, nu ne mai aducem aminte restul. Spune-ne din nou rugăciunea.
Smerit, episcopul le-a răspuns:
Mergeți acasă, prieteni, și de fiecare dată când vă rugați, spuneți, la fel ca înainte: „Noi suntem trei, Tu ești trei, ai milă de noi!”
Diogene
Filosoful Diogene isi lua cina, care consta din paine si linte. Aristippus, un alt filosof, care traia intr-un confort considerabil intrucat il omagia in permanenta pe rege, i-a spus cu ironie:
Invata ce inseamna supunerea fata de rege si nu vei mai fi nevoit sa traiesti cu linte.
Diogene i-a raspuns prompt:
Invata sa traiesti cu linte si nu vei mai fi nevoit sa-l cultivi pe rege.
Am vazut pe strada un copil gol, inghetat si flamand. M-am suparat si i-am strigat lui Dumnezeu: „De ce permiti acest lucru? De ce nu faci nimic?” Dumnezeu nu mi-a raspuns. In aceeasi noapte, cand ma asteptam mai putin, mi-a raspuns: „Am facut ceva: te-am creat pe tine”.
Privirea lui Iisus
In Evanghelia dupa Luca scrie:
Dar Petru a spus: „Omule, nu stiu despre ce vorbesti”. In acel moment, chiar in timp ce vorbea, un cocos a cotcodacit, iar Domnul s-a intors si a privit drept spre Petru… iar Petru a iesit afara si a plans.
M-am inteles intotdeauna bine cu Domnul. Conversez tot timpul cu el, ii multumesc, ii implor adevarul.
Dar am avut intotdeauna sentimentul ca doreste sa-l privesc in fata… Iar eu nu pot. Chiar si cand ii vorbesc, ma uit in alta parte atunci cand simt ca el ma priveste direct. Ma tem de fiecare data ca voi descoperi o acuzatie nerostita in ochii sai, pentru vreun pacat nemarturisit. Sau poate vreo cerere: poate ca asteapta ceva de la mine.
Intr-o zi, mi-am adunat tot curajul si l-am privit in ochi! Nu exista nici o acuzatie, nici o cerere. Singurul mesaj pe care il puteai citi in ochii lui era: „Te iubesc”.
La fel ca si Petru, am iesit afara si am plans.
