Răspunzând cu sinceritate la cele zece întrebări puse în această carte, descoperim adevăratele noastre motive și redobândim controlul asupra destinului nostru. Prin întrebări cum ar fi: Această alegere îmi va aduce împlinire pe termen lung, sau o satisfacție pe termen scurt? și Este acesta un act de iubire de sine, sau unul de autosabotaj?, cartea Întrebările potrivite ne oferă o conștientizare mai profundă a motivațiilor ce stau în spatele acțiunilor noastre. Și, încă și mai important decât atât, ea ne oferă instrumentele necesare pentru a putea controla din nou realitatea noastră cotidiană și, odată cu aceasta, libertatea de a crea viața pe care ne-am dorit-o din totdeauna.
Uneori căutăm, dar nu primim răspunsurile dorite, pentru că, pur și simplu, nu ne‑am pus întrebările potrivite. Acum, Debbie Ford ne spune ce ar trebui să întrebăm, pentru a obține ceea ce ne dorim cu adevărat.
Iată ce spune Cheryl Richardson, autoare a cărților Tu ești pe primul plan și E viața ta!: „Calitatea vieții voastre este determinată de calitatea alegerilor pe care le faceți. Dacă vă doriți o viață mai bună, atunci trebuie să alegeți cu înțelepciune, folosind recomandările din cartea Întrebările potrivite. Această carte, practică și profundă în același timp, vă va oferi cadrul potrivit pentru a face alegeri care vă vor schimba viața.”