Doctrina ce transpare din scrierile lui René Guénon este o doctrină unitară, neafectată de contingențe, fiind sinteza tradițiilor particulare care se regăsesc în ea, dar care, în același timp, inevitabil, se deosebesc de ea, căci unificarea doctrinelor particulare impune de la sine păstrarea „spiritului” și nu a „literei”. René Guénon a urmărit fundamentarea esenței doctrinale, a metafizicii universale, deschizând ochii și netezind calea spre cunoaștere, lăsând cu bună știință la o parte elementele particulare care ar fi încurcat mai mult decât ar fi ajutat. Ne putem întreba: este René Guénon creatorul unei noi doctrine? Nu, nicidecum. El a îmbrăcat doar în altă haină datele tradiționale, expunând o doctrină unitivă despre Unitate și aici se evidențiază caracterul providențial, căci acum, la final de ciclu, doctrina unitivă prezentată de Guénon este reflexul Tradiției primordiale de la început de ciclu.
Scria Guénon: „noi n‑am înțeles niciodată să ne închidem exclusiv într‑o formă determinată, ceea ce ar fi de altfel dificil din moment ce am luat cunoștință de unitatea esențială ce se ascunde sub diversitatea formelor mai mult sau mai puțin exterioare, acestea nefiind în definitiv decât veșmintele unui singur și același adevăr”.
Nu ne miră faptul că mulți nu vor și nu pot recunoaște doctrina unică renovată de René Guénon; Gandhi a luptat o viață întreagă pentru independența Indiei și n‑a reușit să‑i concilieze pe musulmani și pe hinduși; iar astăzi, în Orient, luptele „religioase” sunt mai acerbe decât oricând; comparativ cu opozițiile acute din lume, doctrina unității prezentată de Guénon apare ca mântuitoare. René Guénon nu este purtătorul de cuvânt al unei noi doctrine; el e slujitorul care a expus în Occident unitatea fundamentală a formelor tradiționale, prezentând o sinteză metafizică a diverselor doctrine având ca sâmbure Adevărul, un Adevăr ce se regăsește în toate tradițiile particulare.
