Lucrarea de fata cuprinde inregistrarea unor convorbiri si discutii purtate de Krishnamurti la Londra, Paris, Amsterdam si Saanen (Elvetia). Temele abordate vizeaza probleme esentiale cu care se confrunta umanitatea: viata, moartea, libertatea: „Iluminarea, spune Krishnamurti, nu poate fi daruita de un altul. Nu se poate atinge iluminarea decat odata cu intelegerea structurii si a naturii eului. Eul este cauza confuziei, violentei si dezbinarii care domneste intre oameni, el este radacina oricarei suferinte”.
In cursul cuvantarilor sale, Krishnamurti observa ca in gandirea noastra obisnuita, chiar atunci cand ea este indreptata spre subiecte grave, noi suntem mult prea inclinati sa verbalizam si sa tragem concluzii. Noi nu privim niciodata problema in sine. Pentru Krishnamurti „viziunea” (vederea) si atentia treaza sunt mult mai importante decat orice idee: „Noi suntem teribili de constienti de lucrurile exterioare, dar interior suntem orbi”.
Noi suntem incapabili sa abordam aceste chestiuni vitale care se pun omenirii – conflictul, violenta, frica, posibilitatea libertatii, pacea, extazul – cu exceptia cazului cand intelegem entitatea care priveste si care gandeste. Daca observatorul este invaluit in ceata prejudecatilor si este orb fata de sine insasi, el nu cunoaste deformarile constiintei sale – si poate tocmai aceste deformari constituie substanta problemelor carora le suntem prizonieri. Pornind de aci, Krishnamurti vorbeste pe larg despre un fel de a vedea, despre o viziune fara observator si care exclude dualitatea. Dialogurile sau discutiile din partea a doua ne invita sa examinam greselile fundamentale ale modului nostru de a aborda viata si problemele ei. Acestea nu sunt discutii purtate la nivel verbal: ele nu sunt concluzii stabilite, probleme rezolvate. Noi ne aflam in fata unui alt mod de a gandi, si Krishnamurti se straduieste, punandu‑si la zid interlocutorii, sa le arate poarta care se deschide catre necunoscut. El nu subestimeaza stiinta si cercetarea stiintifica, dar vorbeste despre un principiu transcendent, un traseu fara „drum” care, asemeni zborului vulturului, nu lasa dupa el nici o urma.
