Robert A. Monroe (1915 – 1995) a fost un pionier în explorarea experiențelor în afara corpului, iar CĂLĂTORII ÎN AFARA CORPULUI, prima sa carte, a devenit indiscutabil clasică în domeniu. Monroe a început să cerceteze și să facă experimente legate de formele extinse ale conștiinței umane, pe care le trăia el însuși. Călătorii în afara corpului este o carte extraordinară, în care Monroe a înregistrat, cu obiectivitatea unui reporter, trăirile și experimentele făcute de el însuși. Aceste relatări ale experiențelor sale în afara corpului – trăite în stări dincolo de spațiu, timp și moarte – au adus mângâiere nenumăraților oameni care au trăit asemenea stări. Ele au atras atenția cercetătorilor academici, medicilor, inginerilor și multor alți specialiști. Monroe și un grup de cercetători au lucrat asupra unor metode de a induce și de a controla anumite forme de conștiință, iar rezultatele au dus la dezvoltarea unei tehnologii de ghidare audio ușor de folosit, cunoscută ca sincronizare hemisferică, sau Hemi Sync®. În anul 1974, grupul de cercetători a devenit Institutul Monroe. Un an mai târziu, Monroe a obținut primul dintre cele trei patente pentru metoda Hemi-Sync® de a modifica starea creierului, prin sunet.
„Experiențele lui Robert Monroe sunt probabil mai fascinante decât ale oricărei persoane a timpului nostru, cu excepția lui Carlos Castaneda…”
– Joseph Chilton Pearce, Magical Child
„Relatările lui Monroe despre călătoriile sale – CĂLĂTORII ÎN AFARA CORPULUI – în care găsești la un loc spiriduși și oameni morți, sex astral, călătorii înfricoșătoare în alte dimensiuni tulburătoare pentru spirit, dar și indicații practice despre cum să ieși din corpul tău – toate relatate cu un umor plin de ironie – au devenit rapid un fenomen de senzație, odată cu publicarea acestei cărți. Indiferent de explicațiile lor „reale”, călătoriile lui Monroe reprezintă o lectură splendidă.”
– Michael Hutchinson, Megabrain