Predarea lui Vercingetorix, asasinarea lui Henric al IV-lea, fuga lui Ludovic al XVI-lea și arestarea lui la Varennes, ungerea lui Napoleon, debarcarea de pe 6 iunie 1944, masacrele de la Hiroshima și Nagasaki, ridicarea și căderea Zidului Berlinului, sau atentatele de pe 11 septembrie 2001, toate aceste momente importante au răsturnat istoria. Uneori, au fost suficiente câteva ore (căderea Bastiliei), o decizie grăbită (fuga de la Varennes), o nedreptate (cazul Dreyfus), un proces exemplar și curajos (Nürnberg), pentru ca opinia publică să ia foc și soarta popoarelor să fie modificată pe termen lung.
Dacă Papa Urban al II-lea, în secolul al XI-lea, în dorința lui de a controla nobilimea și a recupera bunurile Bisericii, n-ar fi trimis primii cruciați pe pământul necredincioșilor, pentru a-i îndepărta pe cavaleri, ar mai fi fost atât de puternică astăzi religia catolică?
Dacă Ludovic al XVI-lea n-ar fi încercat să fugă din Franța cu familia sa, ar fi rezistat monarhia Revoluției din 1789?
Când primul avion a lovit turnul nordic de la World Trade Center, cum au fost trăite primele minute ce au urmat impactului?
Pe baza unei importante documentații, Daniel Appriou ne face să retrăim „în direct”, prin intermediul martorilor imaginari sau reali, momentele majore din istoria noastră. O povestire palpitantă și emoționantă care ne proiectează în centrul evenimentului.