Timpul se propagă sub formă de unde. El se deplasează în spirală și cicluri, la fel ca și evenimentele ce se petrec în timp și care se extind și se repetă asemenea undelor provocate de o piatră aruncată în apa unui lac liniștit. Însă, spre deosebire de acestea, tiparele spațiului-timp se amplifică de fiecare dată când se repetă, acumulând energia tuturor ciclurilor anterioare.
Punctele de maxim și minim ale timpului au fost observate de multe culturi străvechi, dar cel mai atent au fost cercetate de către mayași, care au creat un calendar perfect valabil și astăzi. Prin observarea stelelor, ei au înțeles tiparele istoriei, epocile omenirii și au calculat chiar și data de începere a noilor epoci. Ei au stabilit că următoarea epocă va începe pe 21 decembrie 2012.
În această lucrare, Gregg Braden cercetează modul în care fluxul ritmic al timpului se oglindește în fractali: bucle complexe și infinite ale naturii. Prin intermediul timpului fractal, el examinează modul în care succesiunea evenimentelor – atât din viața indivizilor, cât și din lume – reflectă tiparele din natură. Înțelegând faptul că acțiunile noastre sunt reflecții ale celor din trecut, Gregg ne arată un mod rapid de a înțelege semnificația schimbărilor rapide – și deseori dramatice – din prezent.

Despre Gregg Braden:
Gregg Braden este cunoscut pe plan internațional, ca un pionier într-un domeniu ce unește știința cu spiritualitatea. Capacitatea lui de a găsi soluții novatoare, la probleme complexe, a dus la o carieră de succes. A fost geolog informatician la firma Philips Petroleum, în timpul crizei energetice a anilor ’70, iar în anii ’80, proiectant șef de sisteme informatice, la firma Martin Marietta Aerospace. În 1991, a devenit director tehnic la Cisco Systems, unde a condus procesul de dezvoltare a echipei de suport global, care asigură buna funcționare a Internetului de astăzi.
De peste douăzeci de ani, Gregg cercetează sate aflate pe culmi de munte, mănăstiri îndepărtate și texte uitate, pentru a le descoperi secretele eterne. Activitatea lui a dus la apariția unor cărți transformatoare, cum ar fi Efectul Isaia, Codul lui Dumnezeu, Trezirea la punctul zero, Pășind între lumi, Matricea Divină. Acum publicate în 15 limbi și în 23 de țări, lucrările lui Gregg ne arată, dincolo de orice îndoială, că avem puterea de a inversa procesul îmbolnăvirii, de a redefini îmbătrânirea și chiar de a modifica realitatea însăși, acceptând ideea că puterea credinței reprezintă limbajul cuantic al schimbării.