Matei Georgescu propune cu temeritate și subtilitate să gândim împreună filozofia zen și psihanaliza.
Lansează cu ușurință o sfidare gândirii noastre obișnută să închidă fie una, fie cealaltă în „casele lor metapsihologice și filozofice” și afirmă liniștit: Psihanaliza și zenul se referă, în maniere specifice, la problematica (re)unificării.
Am putea adăuga, cu siguranță, la problematica libertății. Căci spre libertatea de a exista și de a-i lăsa pe ceilalți să existe ne îndrumă, acest eseu, cu îndemânarea celui care știe să evite facilitățile gândirii sau cum ar scrie psihanaliștii, rezistențele, obișnuite să rătăcească inteligența pe căile convenționale și confortabile ale obișnuinței.
A obliga gândirea să folosească căi necunoscute coincide cu demersurile psihanalizei contemporane și regăsim în acest context, eforturile lui W. R. Bion de a defini „un aparat pentru a gândi gândurile”. Căci a folosi cuvintele, a avea gânduri, nu înseamnă în mod obligatoriu a gândi, susține Bion. Gândirea este un proces dureros, dificil, „o achiziție nouă a materiei vii”, care poate fi influențat, modificat și chiar distrus mult mai ușor decât ne putem imagina sau accepta.
Matei Georgescu prelungește această deschidere psihanalitică și avansează un mod de a gândi uitând frica de a pierde propria sa identitate sau propriul său sistem conceptual și în felul acesta propune o lectură originală a conceptelor cu care atât psihanaliza, cât și filozofia zen operează.
Nadia Bujor – psihanalist
